RSS

Un inel

24 Mai

Cineva ți-a făcut la un moment dat cunoștință cu ea. Nici măcar nu îți amintești unde sau cu ce ocazie. 

V-ați întâlnit apoi întâmplător pe stradă. Tu nu ai recunoscut-o, dar ea te-a îmbrățișat cu atâta entuziasm, că nu te-a lăsat inima să nu-i zâmbești. Stingher, în colțul gurii, dar totuși un zâmbet. Și, din acel moment, nu ai mai avut scăpare! Până să-ți dai seama ce se întamplă, deja îți povestea despre primul sărut (a fost nașpa, tipul nu știa ce face!), despre râsul isteric pe care i-l provocase primul joint, și mai ales despre cât de mult o enervează fermoarele (nu înțelege de ce au fost inventate; nasturii nu erau buni?) Iar tu te rugai să îți sune telefonul, ca să scapi elegant de ea…

O săptămână mai târziu, erai la cafea cu un prieten. I-ai auzit râsul colorat când era prea târziu: se instalase deja cu voi la masă. I-a înhățat mâna, scuturând-o puternic, și s-a prezentat. Apoi, fără să aștepte un răspuns de la el, i-a întors palma și s-a apucat să o studieze cu un aer atât de serios, de parcă soarta întregului univers depindea de ce o să descopere. Mda… Ești băiat bun, dar cam flușturatic… Să ai grijă de fata asta, nu merită să o rănești! Și dacă nu mă asculți, o să te bântui de pe lumea cealalta! A râs cu poftă, te-a ștampilat scurt pe obraz (de fiecare dată avea același ruj roșu aprins) și a dispărut. Ai ridicat jenată din umeri, la întrebarea mută din ochii lui.

O vreme nu ai mai văzut-o. Îți ieșise complet din minte, ca o poveste nespusă. Erai prinsă cu examene la școală, cu teancuri de dosare ce se adunau pe birou și cu alergătura după un instalator, care să repare țeava din baie. Cu cearcăne mari, și chef de a omorî pe cineva, te-ai îndreptat în ziua aceea spre clădirea cu multe etaje, locul obișnuit de tortură. Era acolo! Te aștepta. Plină de familiaritate, ți-a sărit de gât, agățându-și din grabă cercelul în părul tău. Ăsta e semn, să știi! Că suntem legate! Nu i-ai zâmbit. Era prea mult… Cum naiba te găsise și aici? Dar ea nu te-a băgat în seamă, ocupată să-și răscolească geanta. Pierzându-și răbdarea, a răsturnat conținutul pe trotuar, apoi a extras victorioasă ceva din mulțimea de nimicuri femeiești. L-am găsit! Dă-mi mâna! Și, înainte să poți reacționa, ți-a strecurat pe deget un inel. Din acela cu multe mărgele colorate. Fluturând propria mână, cu degetele răsfirate, ți-a arătat că are și ea unul identic. Acum ești sora mea! Oficial! Bucurându-se, ca un copil, de ispravă, a aplaudat zgomotos. Tu i-ai mulțumit rece și te-ai scuzat. Am întârziat la lucru! Ne mai vedem, bine? Pa! Și ai urcat nervoasă scările…

O lună mai târziu, ai primit un telefon. Ai scos încet din sertar inelul, și ai plâns în tăcere. De ce au inventat fermoarele? Nasturii nu sunt buni? Si de ce au inventat cancerul?

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe 24 Mai 2011 în Disectii terapeutice

 

Etichete: , , ,

2 răspunsuri la „Un inel

  1. Hannah Bradberry z

    26 Decembrie 2011 at 04:53

    este à nc ƒ un ora care are suflet este à nc ƒ ora ul care à i aminte te de tine de pasiunile tale, de str ƒzile pe care mergi, de oamenii pe care à i cuno ti .

     
  2. Diego Quincy z

    1 Ianuarie 2012 at 02:45

    Să ne aducă aminte de naivită ile pe care candoarea i curiozitatea copilăriei le făceau posibile.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: