RSS

Arhive pe categorii: Critic

Ana si Ion. Piulita si surubul


femei si barbati… categoriile de baza in care se imparte omenirea! milioanele de alte categorii sunt inventate, create social si cultural, dar la nastere, diferenta dintre noi este sexul. si apoi ne incepem fiecare calatoria pe cont propriu.

fetele invata cum sa fie femei, iar baietii cum sa fie barbati. invatam prin exemple si contraexemple. exemplele sunt cei de acelasi sex cu noi, contraexemplele sunt cei de sex opus. unei fete i se spune ca trebuie sa se imbrace in roz, sa se joace cu papusa (ca alte fete) si sa nu se joace cu masina (ca baietii). unui baiat i se spune si i se arata ca este rau sa poarte roz, ca el trebuie sa fie puternic si ca nu trebuie sa planga. fetei i se spune ca trebuie sa fie delicata, ca trebuie sa invete sa aiba grija de casa, ca trebuie sa fie ca o floare ce urmeaza sa fie culeasa. baiatul e invatat ca trebuie sa fie dur, ca trebuie sa vorbeasca putin si sa produca mult si ca urmeaza sa fie cel care culege flori. ambilor le este sugerat cumva indirect ca urmeaza sa fie impreuna, dar cu toate astea sunt mereu separati si parintii au mare grija sa nu se „contamineze”. de asta pe fete le ducem la balet, iar pe baieti la fotbal, pe fete mama le tine pe langa ea in bucatarie, iar tata ii ia pe baieti in garaj cand repara masina. daca „subiectii” se trezesc ca au chemare catre spatiul destinat formarii celuilalt (baiatul bucatar si fetita mecanic), sunt repede admonestati. baietii nu au ce cauta intre oale, fetitele nu trebuie sa isi bage nasul in trusa de scule a tatalui. daca nu zic nimic parintii, zice bunica, sau unchiul, sau vecina, sau partenerul de carti al tatei. si atunci si parintii isi amintesc ca este o regula nescrisa, isi revin si pun lucrurile la punct. totul merge de minune, pentu ca in afara de familie, conspiratia se extinde si in lumea de afara. la scoala au grija invatatoarele, profesorii, dirigintii sa cultive aceleasi principii. si sa tina departe „vietatile de sexe diferite”. sau sa incerce macar. ii ducem sa se tunda in locuri diferite. alegem pediatri de acelasi sex cu copilul. pe fete le educam sa dezvolte un radar infailibil pentru magazinele de bijuterii, cosmetice si obiecte pentru casa. baietilor le dam un girofar pentu raioanele de electronice, accesorii sportive si cele de bauturi.

ana intra cu mama la florarie, dar nu si cu tata la „Fierul”. pentru ca se presupune ca ana toata viata o sa primeasca flori, nu becuri. ca sa le poata aprecia valoarea, trebuie sa invete din timp. chiar daca o lasa sa poarte pantaloni, fiind mai comod, mama tot insista ca ana la serbari, zile de nastere si vizite sa poarte rochita aia cu multe volanase. pentru ca, desi ana nu stie, ea este o floare care urmeaza sa fie culeasa. face parte dintr-o mare expozitie florala. iar fluturii vin si se aseaza pe florile frumos mirositoare si colorate. nu pe ciulini „nepieptanati” si neprimitori. mai invata ana ca nu e fumos sa stea cu picioarele departate, in timp ce ion invata ca nu e frumos sa stea picior peste picior. ea trebuie sa ascunda nectarul cat mai mult posibil. el trebuie sa dovedeasca potenta si calitatile viitoare. (poate de asta ana cand e mare nu povesteste tuturor despre mometele in care isi departeaza picioarele. si poate tot de asta ion cand e mare spune tuturor ce se intampla intre picioarele sale…). ana invata sa calce camasi. ion invata sa repare prize. rezultatul: ana singura va avea mereu hainele fara cute, dar va sta pe intuneric daca sare o siguranta; ion singur, chiar daca va avea prize si masini de calcat functionale, va merge la job cu hainele sifonate.

o intreaga strategie ca ca ne asiguram ca ana va avea nevoie de ion si viceversa. ea se naste pentru a fi piulita si invata toata viata cum sa fie o piulita. ion se naste pentru a fi surub si invata cum sa fie unul. totul pare perfect. problema insa e ca nu exista un singur fel de suruburi sau piulite. si ca sa se potriveasca perfect, trebuie incercate pana se nimeresc. si chiar daca se nimeresc, au o tendinta naturala de a rugini. si atunci iar nu se mai potrivesc.

ana il vede pe ion. isi aranjeaza frumos petalele, clipeste seducator din stamine. ion descopera ca are un ac, accesoriu de care nici nu stia ce ascutit este. daca ana stie sa isi plece staminele in fata mamei lui ion, e bine. ana are nevoie de un ghiveci, ca orice floare. si de pamant. si de apa. si de lumina. ion trebuie sa ii asigure toate astea. insa ana uneori, cu toata apa si lumina, se ofileste. sau se uita in reviste si face teste si se intreaba de ce ion nu ii aduce apa pe fundal de muzica romantica. si constata ca ion nu tine minte cand a fost ziua cand acul lui s-a intalnit prima data cu ana. ion se satura sa tot aduca apa pentru ana. sau daca tot ii aduce, ar vrea ca ana sa nu comenteze despre calitatea apei. in plus, ion vede ca exista pe lume si flori care stau in glastre, nu in ghivece. la alea nu le trebuie pamant, se multumesc cu o aspirina din cand in cand. si paradoxal, florile alea sunt mereu colorate si frumos mirositoare. ana in ghiveci parca nu mai are parfumul de odinioara. ana devine ciuline. ion se transforma in bondar lenes sau in cuc. ana plange si face isterii. ion isi ia masinutele si pleaca. camasile lui ion iar sunt sifonate. ana pe langa ca nu mai are apa, sta si pe intuneric, ca s-a ars becul. ana nu mai crede ca rozul este cea mai frumoasa culoare din lume. ion invata ca nu e suficient sa stai cu picioarele desfacute…

ce frumoasa este viata! ce frumoasa este omenirea impartita in doua categorii: barbati si femei, suruburi si piulite!

Reclame
 
11 comentarii

Scris de pe 16 aprilie 2011 în Critic

 

Calul de dar si pet-ul de vin


Habar nu am din ce motiv, m-am trezit de cu buna dimineata in minte cu zicala „Calul de dar nu se cauta la dinti”. Nu am visat ca e Ajunul Craciunului, nu am primit recent vreun dar si nici nu aveam programat pe ziua de astazi sa fac cadouri sau sa particip la vreun eveniment unde as fi primit ceva. Oricum nu mai conteaza de ce si de unde pana unde.

Insa am mereu cate o curiozitate stupida (asta-s eu si nu ma schimb!). Asa ca mi-a rasarit in cap intrebarea de unde vine zicala asta. Ma rog, nu care este logica ei. E simplu sa te gandesti logic la o explicatie: pe cand nu aveam masini, calul ocupa un loc important in viata omului. Iar cand vrei sa vezi cat de sanatos este animalul, o idee buna e sa-i verifici dantura (sa nu uitam ca la fel se proceda si cu sclavii pusi in vanzare: stapanii de plantatii le verificau dintii, inainte de a decide daca ii cumpara sau nu). Deci, de la un obicei practic, s-a ajuns la expresia sa nu cauti la dinti calul primit in dar. Cu alte cuvinte sa nu incerci sa-i vezi defectele (oricum l-ai primit gratis), ci sa te bucuri ca l-ai primit si asa.

Intrebarea mea stupida era cine a zis chestia asta prima data. Carei natii ii apartine „inteleptul” care a scos pe gura perla asta de intelepciune. Maria sa Google mi-a raspuns la o privire superficiala ca ar fi un proverb unguresc, apoi s-a razgandit si a zis ca-i grecesc samd… M-am resemnat, nu o sa stiu niciodata, pentru ca doar scrisul ramane(si nici el intotdeauna!), iar vorbele zboara. Si astea au zburat se pare de la om la om… din tara in tara.

Ma intreb insa daca la fel de iute au zburat si cuvintele „”Nimic nu e mai scump decat ceea ce primesti pe gratis.” Asta cica ar fi zis chinezii sau japonezii. Asadar presupun ca ei au cautat totusi in gura calul, si au constatat ca e nevoie de investitie, pentru a repara sau salva ceva cu defecte. Cu alte cuvinte ce e gratis nu e chiar … gratis. Poate de aici a rasarit si ideea „suntem prea saraci sa ne permitem lucruri ieftine”. Pacat ca nu asimilam mai profund adevarul asta…

Chiar azi am citit un articol cu titlu rasunator: „Vinul la PET a inceput sa fie la mare cautare”. Idea de baza a analizei era „Piata de vinuri low a crescut de la circa 50% pana la peste 60% din totalul pietei, in 2010, in dauna produselor medium si premium, pe fondul reducerii bugetelor alocate de cumparatori”.

Oftez si concluzionez: tot „in vino veritas”…!

Beti fratilor licori de pe dealurile chimiei, ca sanatatea e ieftina! Nu va uitati la dintii calului, pentru ca ar fi ca si cum v-ati uita in oglinda!

 
2 comentarii

Scris de pe 13 aprilie 2011 în Critic, Expresiile vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Daca e de Nobel, nu-i neaparat pe gustul meu…


„Daca va fi sa plangi,plangi de bucurie
Daca va fi sa minti,minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa inseli,inseala- ti stomacul
Daca va fi sa pierzi,pierde-ti frica!”
(Pablo Neruda)
 
Acuma sincer, spuneti si voi, sa nu iti vina sa diseci minunatia asta de citat? Asa dintr-o ocheada m-a lovit un aer de populism si un damf de MISA. Eu nu zic ca-s eu desteapta si ca Pablo Neruda a primit de pomana premiul Nobel pentru literatura in 1971… (p.s. nu zic nici ca-s proasta!)
Spun doar ca genul asta de mesaje optimisto-dulceago-inteligento-pozitivo-motivationale nimeresc la mine ca si nuca in perete. Nu dati cu pietre zicand ca practic demagogia (plecand de la diferite posturi de pe acest blog)! Eu disec si incerc sa trag niste concluzii rationale de obicei, care poate ma ajuta la ceva. Ma joc si eu cu metaforele din cand in cand (e prea mare tentatia ca sa ma pot abtine…). Insa versurile astea mi-au generat o reactie organica, numita in termeni populari greata. Si mi-au provocat un impuls numit in termeni populari „sa vedem ce a vrut sa spuna aici poetul!” (cei din generatia comentariilor de la orele de romana stiu la ce ma refer…).
Asadar, sa facem putina analiza pe text!
 
„Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie!”
plânge – PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoţie sau de bucurie); a lăcrima. (cf. DEX)
Asadar sfatul poetului este sa ne inhibam emotiile / senzatiile naturale (durere, tristete samd), sau cel putin sa ne controlam reactiile la aceste emotii. Nu-i suficient mitul barbatului care daca plange, e un papa lapte. Ni se spune noua, oameni (femei, barbati, copii) sa nu plangem deloc din cauza emotiilor negative. Sa nu ne descarcam, sa tinem in noi, ca e mai sanatos asa si face bine si la ten si la „imagine”. Dar ca sa nu ne simtim oprimati, ne da o „dezlegare”: sa plangem de bucurie! Excelenta idee, pacat ca nu este foarte practica. Oamenii nu prea au parte in viata de asemenea momente de bucurie exagerata, incat sa nu isi poata opri lacrimile…
 
„Daca va fi sa minti,minte in privinta varstei tale!”
minţi – MINŢÍ, mint, vb. IV. 1. Intranz. A face afirmaţii care denaturează în mod intenţionat adevărul, a spune minciuni. A induce în eroare pe cineva; a înşela.a face să ia un neadevăr drept adevăr; a înşela; a păcăli; a amăgi. (cf. DEX)
Buuun! Nu discutam aici de morala, etica, principii, valori si alte cele. Pentru ca oricum se pleaca de la premisa ca se minte. Insa se pune in discutie gama de „obiecte” ale minciunii. Din cate miliarde de lucruri exista pe lume legat de care noi am putea sa fim tentati sa spunem ca-s negre in timp ce ele sunt albe, singurul lucru pe care Neruda in investeste cu aura de plauzibilitate este… varsta! Asadar, dragii mei, nu mintiti muribundul ca exista speranta, nu mintiti hotii ca nu mai e nicio persoana in cladire (care ar putea alerta politia), nu mintiti barbatul care sta cu cutitul la gatul nevestei ca nu ati fost de fata cand ea il insela cu altul…Astea-s prostii! Mintiti doar daca va intreaba cineva cati ani aveti (aviz mai ales femeilor!!!!)
 
„Daca va fi sa inseli,inseala- ti stomacul!” 
Asta e mai dificila… dar sa incerc totusi!
înşela – ÎNŞELÁ, înşél, vb. I. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credinţă a cuiva; a amăgi.
Deci ni se cere sau sugereaza sa amagim stomacul, sa il inducem in eroare, abuzand de buna lui credinta. Incerc sa imi imaginez cum pot face asta. De obicei stomacul ne da semne daca e gol (mi-e foame!), daca e plin (opreste-te din inghitit, ca o sa pleznesc!), daca are probleme de natura fiziologica (ma doare!), daca traim ceva emotii puternice (mi-e frica sau sunt indragostit sub forma de „fluturi)samd. Acum eu ce ar trebui sa inteleg ca vrea Neruda de la mine? Cand mi-e foame sa inghit ceva acolo, cat sa-mi amagesc stomacul? Ok, fezabil. Daca el zice ca explodeaza daca mai ingurgitez ceva, eu sa abuzez de buna lui credinta si sa-l mai indes putin? Ma rog, si asta se poate face… Daca bietul stomac are ulcer, sa beau pana nu mai simt durerea si asa il insel? Mai bine ma opresc aici, ca numai la aceste ganduri m-a apucat o…durere de stomac… Intrebarea mea, pe langa „cum?” poti insela un stomac, este si de ce este cel mai important lucru de pe planeta pe care il pot si am voie sa-l insel…
 
„Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica!”
pierde – PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai şti unde se află, unde a pus, unde a rătăcit (un bun material).(cf. DEX)
Din cate inteleg eu, cu mintea mea cea proasta, a pierde implica lipsa de intentionalitate, de control, de motivatie. Una e sa pierzi si alta sa …faci pierdut ceva. Putem pierde multe lucruri, dar frica…mai greu! Si apoi, frica asta, saraca de ea, este  emotia specifica primejdiei sau a perceptiei primejdiei, care ne pregateste pentru actiune fizica de tipul fugi sau lupta. Asadar teoretic are un rol important in supravietuire (n.a. si practic!). Explicati-mi, va rog, ce motiv as avea eu sa vreau sa scap de ceva care mi-e util! As vrea sa il vad pe Neruda cum ii explica unui grizzly suparat ca el si-a pierdut pe undeva frica si nu are de gand sa se lase prea tare impresionat de urs…
 
Ei bine, am ajuns la finalul analizei… Sunt convinsa ca puteti sa aduceti contraargumente la disectia mea! Tot ce pot spune e ca eu ma simt mai usurata acum, ca am zis ce mi-a trecut prin minte citind acele 4 versuri…
 
 
 
3 comentarii

Scris de pe 9 aprilie 2011 în Critic, Expresiile vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

U,M,B,R,E,L,A


Uneori

Ma gandesc:

Barbatul intr-o

Relatie

Este perceput de femeie

La fel ca o umbrela

Aflata la indemana cand ploua.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 7 aprilie 2011 în Critic

 

Ca la bloc…


M-am mutat recent intr-un apartament nou. Simteam demult nevoia de schimbare, si, de obicei, casa noua inseamna noi inceputuri.

Prima intalnire cu vecinii a fost chiar in timp ce duceam gramada de cutii, genti, saci, plase samd pe scari. O mamica: blonda, grasuta, uratica si insipida. Copilul – alta poveste: cat o galusca, indesat, cu ochi jucausi ce de abia se vedeau intre caciula si fularul tras peste fata (obsesia parintelui superprotector). Sa fi avut cam la 2 ani si ceva. Ne interpeleaza cu aplomb pe mine si amicul ce ma ajuta la mutat:

-Cine sunteti? Ce cautati aici la mine?

Luati prin surprindere, zambim si privim catre mama. II citim pe fata mandria ce statea sa plezneasca. „Eu l-am facut!” – parea sa spuna ranjetul ei.

-Dar tu cine esti? il intreb pe micut, gandindu-ma sa intru in jocul lui. (Imi plac copiii dezghetati, ce nu se ascund rusinosi in spatele parintilor.) Reactia insa ma dezamageste:

-Cine sunteeeeeeeti? Ce cautati aici la miiiiiiiine? urla micutul „Goe”. Si continua cu cele doua intrebari, pe un ton isteric, batand din picior. Mama nu da semne de rusine pentru scena facuta de pitic. Si nici nu pare sa empatizeze prea tare cu faptul ca stam amandoi cu niste cutii imense in brate, blocati pe scari.

-Nu au venit la noi, mami! ii spune cu jumatate de gura tancului, preocupata sa-si intinda gatul peste capul nostru sa vada gramada de bagaje de afara. Apoi, cu un ochi de evaluator expert, ne intreaba:

-Dar unde v-ati mutat? La 27? Am vazut eu ca s-a mutat acum o luna vecina de acolo. Dar vad ca aveti multe lucruri…

Si curiozitatea nestavilita i se citeste in priviri. Tare i-ar placea sa aiba ceva ochelari de James Bond, sa poata vedea prin ambalaje, ce lucruri am impachetate. (Copilul, ca o placa stricata, continua sa isi urle cele 2 propozitii in timpul asta.)

-La 27, da! ii raspund cu un inceput de enervare. Scuze, dar e grea cutia, trebuie sa trecem! O zi buna! ii tai replica ce se pregatea sa iasa din gura ei cascata. In apartament, amicul meu izbucneste:

-Te-ai scos! Ai politie in bloc! Ce ma dispera astia care vor sa stie ei tot!

Incep sa rad, gandindu-ma ca in fiecare bloc din lumea asta exista cel putin o persoana, care functioneaza pe post de radio sant, barfitor sef, detectiv ce si-a ratat cariera. Oameni care se simt mai importanti daca stiu tot ce misca in jur.

-Da-i pace! Pe mine pustiul m-a socat. Ce simt dezvoltat al proprietatii are: ce cautati la mine… iti dai seama cand o fi mare cum ajunge?

Mai radem o clipa si coboram dupa urmatoarea tura de bagaje. Jos, surpriza: vecina se invarte in jurul bagajelor, ca un inspector vamal. Prinsa asupra faptului, isi ia o expresie nepasatoare si incepe sa studieze atenta creanga unui pom din fata blocului. Ii arunc o privire enervata si patrunzatoare. Cu efect, pentru ca isi ia de mana odrasla si pleaca incet spre locul de joaca din apropiere.

-Frate, ce disperata! Nu are altceva interesant de facut? zice amicul. Nu mai raspund, incercand sa nu dau prea multa importanta intamplarii. Vreau sa fiu zen, ma mut in casa noua doar…

Continuam cu incursiunile noastre in sus si in jos pe scari, cu mici pauze de tigara intre. La un moment dat, apare si proprietarul. Ma intreb ce cauta acolo, pentru ca nu il asteptam.

-Am zis sa mergem sa citim contoarele…(ridic din spranceana)…oricum eram in zona! spune el grabit, anticipand ceva replica taioasa din partea mea. Inghit in sec, ii fac semn amicului sa ia o pauza si urc scarile impreuna cu proprietarul.

-Trebuie sa luam cheia de la vecina de sus, contoarele sunt in spalatorie si numai ea are cheia. Dau din cap plictisita, in semn ca am inteles, si il urmez resemnata pe scari. Vecina, o babuta cam la 70 de ani, inalta, voinica si cu ochi bulbucati, ca de melc.

-Vaaaai, ce dragut’ este domnisuara! (detectez pronuntia de maghiar ce nu si-a batut foarte tare capul sa vorbeasca perfect romaneste de-a lungul vietii). Ia cheia si ne insoteste catre spalator, in halatul ei de casa ponosit si papuci pe care ii tarseste la fiecare pas. Converseaza apoi in ungureste cu proprietarul (aflu si eu cu ocazia asta ca el stie ungureste). Ii ignor, gandindu-ma la cate mai am de facut si incercand sa imi stapanesc enervarea ce simt ca incepe sa creasca primejdios in mine. Citesc contorul, noteaza, incuie si eu dau sa plec. Vad ca ma urmeaza amandoi. Intreb din priviri care e faza si proprietarul imi spune zambind inocent:

-Tanti Ildi e curioasa sa vada cum am renovat apartamentul. Vine cu noi sa se uite putin!

Ma intorc, sa nu ma vada, dand exasperata ochii peste cap si injurand in gand de toti sfintii. Imi trece prin minte o secventa din desenele animate cu Pif si Hercule, cand se bat si e doar o invalmaseala, praf, urlete, si un plasture la final pe un ochi vanat. Respir adanc si apoi suport stoic turul de prezentare a apartamentului. Da, frigiderul e nou. Zugravii? Au cerut 6 milioane, dar am negociat la 4 jumatate. Intr-adevar, e spatiu destul, am rearanjat mobila. Este putin cam puternic rosul faiantei din baie, dar asa era cand am cumparat-o… samd.

Stau si ma uit la amicul meu, conversand din priviri, incercand amandoi sa nu stam in calea musafirilor neinvitati ce isi vad linistiti de inspectie, ca si cum noi nu am exista. Intr-un final, dupa ce analizeaza si ei curiosi mormanul de bagaje din mijlocul camerei, pleaca. Inchid usa dupa ei si mimez un urlet si smuls de par din cap. Adi rade copios:

-Noah, super! Sa nu zici ca nu iti cunosti vecinii! Ai putea sa faci o placinta si sa ii vizitezi si pe restul, cum fac americanii… macar asa termini mai repede cu toata povestea…

Ne aprindem cate o tigara. Eu ma gandesc tacuta: ce bine-i in casa noua!!!

 
5 comentarii

Scris de pe 3 aprilie 2011 în Critic

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Excese si decese


Cumpatare, echilibru, cale de mijloc, masura… atatea cuvinte ce exprima recomandari pretioase de viata! „Exces” devine astfel un cuvant odios, opusul a tot ce este „bine” si „normal”.

Ni se spune sa nu mancam dulce, sarat, condimentat sau gras in exces, sa nu bem alcool sau sucuri in exces, sa nu ne deprivam de somn (aka sa nu pierdem noptile) in exces, sa nu ascultam muzica la un volum …excesiv, sa nu ne uitam la tv sau pe net in exces, sa nu asteptam pana ceilalti ne percep mirosul…in exces! Si lista poate continua la nesfarsit… Pe scurt, cam tot ce putem experimenta prin simturi ar fi bine sa fie experimentat…mediu. Rezultatele nesupunerii la aceste reguli sunt cumva intotdeauna apocaliptice: boli sau complicatii medicale, repercusiuni legale, evitare sau oprobiul public, izolare, singuratate, moarte!!!

Moarte sociala, moarte emotionala, moarte fizica… ma intreb care e logica? Daca singurul lucru garantat 100% omului este faptul ca va muri, de ce sa nu il lasam sa traiasca cum vrea? Nu putem muri „putin” sau „prea mult = in exces”. (Poate doar metaforic, spunand ca murim putin cate putin). De ce sa reglementam, incorsetam, cuantificam, legiferam si viata individului? In numele binelui general, al ordinii, valorilor create tot de om? Si pana la urma ce este viata, cum o traim? Biologic, mecanismul isi vede de sarcinile lui. Mental, „terenul de joaca” este nelimitat si unicat. Nu exista 2 fiinte care sa traiasca identic, chiar daca ar actiona la indigo la nivel de comportament. Atunci in numele carui adevar suprem ni se dau atatea sugestii cu miros de reguli implacabile despre cum sa ne traim viata? Si mai ales, cu ce autosuficienta fantastica ni se spune sa nu o traim „in exces”???

Cat de stupide imi par discutiile de genul: „daca mai bei (fumezi, te droghezi samd) asa mult, o sa mori!” Serios??? Si daca asculta sfatul, primeste un voucher pentru viata fara de moarte? „A murit pentru ca a mancat si s-a ingrasat asa de mult, ca i-a cedat inima…” Aha, deci daca manca mai putin devenea nemuritor! „Viteza excesiva ucide!” Super tare, deci daca merg numai cu 1 pas / minut o sa traiesc vesnic…

Sa inteleg si eu, exista o reteta pentru imortalitate de care nu am aflat? Daca respect prescriptiile, pot deveni contemporana cu stranepotii stranepotilor stranepotilor strastranepotilor mei? Ah… NU???

Atunci care e diferenta daca mor la 10, 40 sau 100 de ani? Daca ma omoara o bacterie, un virus, apa, focul, o alergie, o bomba atomica, o tigara sau un pahar in plus, viteza sau un criminal, sau chiar ma sinucid? Mi se pare ca ne pierdem in detalii si nu mai vedem padurea din cauza copacilor… Breaking news: rezultatul e acelasi! Ca am trait exemplar sau in exces, pe ultimul act scrie la fel: certificat de deces! (ma rog, la unii e fara acte, din motive tehnice)

Asa ca i-as ruga pe cei care se ocupa in viata cu stabilirea standardelor si scalelor ce masoara intensitatea la care trebuie sa traim, sa se ocupe mai mult cu a-si trai bucata lor de existenta efemera si sa ii lase pe restul sa decida cat, cum, unde, cand sa faca acelasi lucru! Nu va mai pacaliti singuri ca ce faceti voi conteaza! E o mare gluma, dar niciunul dintre noi nu este cel care rade la final…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 19 martie 2011 în Critic

 

Cliseele din cifre, realitatea de dincolo de ele


Imi plac cifrele. Sub aparenta unei raceli, unei lipse de umanitate, se ascund intelesuri si conexiuni. Ele confera sens, ordine, repere. Daca vorbim despre cifrele din statistici, cu atat mai mult. Problema intervine cand uitam ca statisticile sunt doar un instrument, nu un obiectiv. Cand incercam sa formulam concluzii la scara larga, cifrele sunt un mijloc util de a exprima anumite stari de fapt. Cand insa facem statistici ca un obiectiv in sine, pe post de “arma” in razboaie mai mici sau mai mari, mai “generoase” sau mai meschine, deja ne transformam in manipulatori.

Imi plac cifrele. Dar am obosit sa fiu tratata ca o cifra dintr-o statistica. Cand ma uit in oglinda, eu vad un OM.

De ce cand va uitati voi la mine, vedeti o slaba conducatoare auto? Nici macar nu am carnet…si nici masina…

De ce ma priviti ca pe o shoppaholica? Nici macar o data la 6 luni nu calc prin mall…

De ce ma tratati ca pe devoratoare de telenovele? Nici macar nu am cablu…

De ce credeti ca ma intereseaza neaparat ce masina aveti sau cate carduri? Imi place sa merg pe jos si castig destul de bine…

De ce imi intindeti pagina de horoscop sa o citesc? Eu cred in liberul arbitru…

De ce va astepti sa comand apa plata cu lamaie si o salata dietetica? Mie imi place vinul… si mancarea delicioasa…

De ce voi va luati rebusul, si mie imi dati testul despre “Ce parfum te reprezinta?”? Am un IQ mai mare decat multi dintre voi…

Tocmai pentru ca am creier, il folosesc. Nu lecturez oamenii din jur prin prisma prejudecatilor si cliseelor hranite de statistici tampite. Stiu ca e greu, dar e un exercitiu sanatos… l-ati putea face din cand in cand!!!

 
Un comentariu

Scris de pe 1 august 2010 în Critic, Disectii terapeutice

 

Etichete: , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: