RSS

POEZII DE PRIN SERTAR


CARNAVALUL IUBIRII

Mă împăcasem cu ideea

Că-i cel mai bine să nu simt,

Să nu am puls, să nu am ritm

Să nu mai fiu din nou Aceea.

Să lupt mereu, neînfricat,

Cu ei, cu mine, cu tăcerea,

Şi să găsesc oricum puterea

Să uit un vis necugetat.

 

Mă îngropasem în rutină,

În izolare, în deşert,

Era un sentiment perfect,

O deprivare de lumină.

Nu mai vedeam, nu auzeam,

Eram şi oarbă, dar şi mută,

Era o frumuseţe slută

In tot ceea ce eu simţeam.

 

De ce să plâng, să protestez

Că sensul nu mi se arată,

Să mă agit, şi, disperată,

Să fug, să-ncerc să evadez?

Mai simplu-a fost să mă opresc,

Să spun tăcerii că-s a ei

Să sec lumina-n ochii mei

Şi să refuz să mai doresc.

 

M-am cufundat în noaptea neagră

Din miere am făcut pelin

Şi am băut paharul plin

Ca tot trecutul să se şteargă.

Şi anii au trecut curând.

Mi se spunea că nu trăiesc

Că frumuseţea mi-o ştirbesc,

Dar eu aveam un singur gând.

 

Să nu provoc destinul iar

Să stau cuminte şi supusă,

Să nu mă las din nou sedusă

Crezând că dragostea-i un har.

Dar socoteala nu fu bună,

Căci iar se joac-ascunsea-n rai

Şi îngerul meu cel bălai

Uită de blânda lui nebună.

 

În cale mi-a ieşit din nou

Iubirea nesătulă, crudă,

De temeri nu a vrut s-audă

M-a ascultat ca pe-un ecou.

În van am încercat s-opresc

Năvala de lumini, culoare,

De fantezii îmbătătoare

Ce-n valuri mii mă năpădesc.

 

Am început iar să vibrez

Fiinţa s-a trezit la viaţă,

Armura inimii de gheaţă

Mi s-a topit. Şi delirez.

Sunt plină iar de contradicţii

Uitat-am de curgerea lină

De moartea dulce şi senină

De abstinenţă, interdicţii.

 

Urcat-am iar în carusel

Şi îmbătată de iubire

De vise dulci de fericire

Alerg necontrolat spre EL.

Mă mai opresc câte-un moment

Şi-mi plâng de milă, raţională,

Căci ştiu că e o păcăleală,

Dar n-am de-ales, e evident.

 

Intrată-n horă, nu mai ies

Decât cu inima străpunsă,

Într-o menghină rece strânsă,

Certificată de deces.

Ştiu ce m-aşteaptă, nu-s naivă

Voi tresălta de bucurie,

Voi ţopăi prin parc zurlie

Apoi voi pune de colivă.

 

Voi râde, voi visa, voi vrea,

Voi face totul fără minte

Dorind doar ca el să m-alinte

Şi să înving soarta cea rea.

Îmi voi lăsa armura jos,

Intrând senină în arenă,

Fără să-mi pese c-o hienă

M-aşteaptă rânjind fioros.

 

Precum un miel dus la tăiere,

Voi accepta să dăruiesc,

Să dau iar fără să primesc,

Ştiind că restul e tăcere.

Voi bea iar cupa de pelin,

Cu ochii goi, secaţi de plâns,

Având un singur gând ascuns:

Să fie ultimul declin.

 

S-adorm pe veci, să mă ridic,

În nori de gânduri şi idei

Să mă uit detaşat la ei,

Nesăbuiţii de nimic.

Bieţi Arlechini făcuţi în serie,

Numerotaţi ca nişte piese,

Ce caută simple metrese,

În Columbine şi-n mizerie.

 

Actori fardaţi, cu măşti hidoase,

Ce au doar suflet de-mprumut,

Schimonosit şi fad şi slut,

Cu inimi goale, găunoase.

Îşi joacă rolul pe de rost

Nici nu gândesc, nu văd ce fac,

Precum mânaţi de hâtrul drac,

Participă la filmul prost.

 

Îmi plâng de milă, dar iubesc,

Şi vreau iubirea să mă umple,

Să simt din piept cum îmi irumpe

Un strigăt dur, neomenesc.

Să simt profund că iar trăiesc,

Cu asumarea că m-omor,

Cuprinsă de fatalul dor

Să vreau să dau, făr să primesc.

 

Îmi e pecetea pusă-n frunte,

De ce mi-i scris nu pot scăpa,

Am fost foţată a m-adăpa

Cu apă din lacuri stătute.

Paharnic trist, de neam ales,

Eu torn doar miere în pocal,

Când îi servesc, la carnaval,

Pe arlechinii ce-mi dau ghes.

 

Şi beau senină din otrava

Cu care ei mă răsplătesc,

Nici o secundă nu clipesc,

Când îmi întind netoţii tava.

Şi mor şi zbor şi iar învăţ,

Să iert prostia, neputinţa,

Descopăr iar că sunt fiinţa

Menită acestui dezmăţ.

 

Că sunt trimisă să le-arăt

O cale simplă, nebătută,

Mai greu să fie străbătută,

Dar care duce la desfăt.

Şi poate mâine, încă sper,

Îmi voi găsi un Arlechin,

Ce a băut şi el pelin,

Şi a mai fost şi el în cer.

 

Să m-odihnesc la pieptul lui,

Să bată inima tăcută,

Să fiu şi eu odat’avută,

Nu veci săraca dorului.

**** 

TREAPTA INSPRE VESNICIE

Repede se-aseaza seara

peste ziua tumultoasa,

Si incet coboar-uitarea

peste viata nemiloasa.

Am simtit / trait si astazi,

cum venit-a peste mine,

Bucurie si tristete,

dor de mine si de tine.

M-am jucat, copil de-o schioapa,

ca sunt mare, val si spuma,

Apoi am privit mioapa

la furtuna ce, nebuna,

M-a involburat in zare,

m-a urcat pe stanci si pietre,

M-a lasat fara suflare

In deserturi prea concrete.

Porumbei au ras la geam,

gangurind lenes la soare,

Cand in mine eu stiam

ca ce-i viu acuma, moare.

Si am ras si eu, rictala,

in umbra tacerii crude,

Umilita-n a mea fala

a senzatiilor nude.

Stiu ca stiu, dar nu m-ajuta!

vreau sa uit! S-aduc mirarea

Asa proasta si zaluda

dar geamana cu visarea.

Sa-mi culeg aripa franta

de pe solul dezolarii,

Si cu ea in chip de sfanta

sa iau calea izolarii.

Sa ma-nchid in lumea-n care

vesnicia e regina,

Unde micul este mare,

si durerea e putina.

Unde viii sunt cu viii,

iara moartea nu exista,

Unde niciodat’ copiii

nu traiesc ziua cea trista!

**** 

OPTI – PESIMISM

Poluarea-i peste tot, vizuala si sonora,
Spam pe mail e de ajuns (zeci, chiar sute intr-o ora).
Fitze, aere, impresii, oricum ai intoarce capul,
Cu schelete din trecut, orisicui i-e plin dulapul.
Indolenta e regina, rege-i este neajunsul,
Toti ranjim si spunem bancuri sa nu ne apuce plansul.
Oina e demult apusa, nu mai e sport national,
Acum fuga de-asumare este cel mai mult pe val.
Dar sa nu fim pesimisti, viata merita traita,
Cu prieteni buni in preajma si-o familie reusita.
Cat e lut de modelat si ai palme pregatite,
Sansele de-a fi mai bine devin iute infinite.
Zeci de ghicitori frumoase isi asteapta rezolvarea,
Cheia catre evolutie este clasica: mirarea!
Hai sa ne miram cu totii, sa ne punem intrebari,
Si traitul sa ne fie un lung sir de degustari!

***

URARE

Cand straina-ti este lumea, Tu alegi strain de esti!
Ori te-nchizi complet in tine si pasiv doar o privesti,
Ori deschizi mii de ferestre si afara dai navala,
Folosindu-ti trup si minte, suflet ca si o cerneala!
Deci te scrie, te arata, te nareaza lumii-…ntregi
Si incet conceptu-„acasa” o sa-ncepi sa-l intelegi!

La multi ani si multe „scrieri”, lasand lumea sa te „vada”,
Si nicicand sa nu iti para viata searbada sau fada!!!

****

PIRAMIDA NEVOILOR

Vrem mancare, bautura,

Vrem orgasme si caldura. 

Ordine si disciplina,

Siguranta si rutina. 

Apoi vrem apartenenta,

Grup, familie, o prezenta,

Sa ne dea afectiune

Si la rele si la bune. 

Cand le-avem, voim si stima,

Si interna si “vecina”.

Recunoastere, statut,

Starea de “bine facut”. 

La sfarsit, nemultumiti,

Vrem sa fim desavarsiti!

Cautam perfectiune,

Implinire-n actiune,

Suntem hipermotivati,

Vrem sa fim laureati,

Cautam pana murim,

Vrem sa fim, sa stim, sa fim!

****

ULTIMA NOAPTE

In  casa iubirii moarte,

Fara ferestre, usi sau pat,

Ma hranesc din uitate soapte,

Din tot ce cu tine-am visat.

Astept chinuita-n ungher,

Sa-nceteze plansul din mine,

Sa plece si gandul stingher,

Ce speranta in viata o tine.

Nu-s logica, nu-s coerenta,

Incerc sa te uit, dar nu vreau!

Departe de viata, absenta,

Cu tine continuu sa stau.

Inchid ochii si-ti vad tulburarea

Din priviri, cand in brate-o tineai,

Traiesc iar si iar disperarea

Din ziua fatala de mai.

Imi urasc slabiciunea stupida,

Ce ma tine legata-n trecut,

Te urasc si pe tine, avida

Sa am iar ce noi am avut!

Dar mi-e teama sa rup eu tacerea,

Sa-i fiu sufletului calau,

Desi a ramas doar durerea

Si-ntre noi se casca un hau.

Fluctuez de la stare la stare,

Dispret, dorinta, manie,

Cand sete de razbunare,

Cand liniste, melancolie.

Urlu muta, ca intr-o oglinda,

Ce-mi arata ca totul e dus,

Ca nicicand n-o sa se reaprinda

Soarele care-a apus.

Sunt  trista, amara, diforma,

Rusinata de ceea ce simt,

Nu-nteleg cum ura enorma

A schimbat vorbele de alint.

Obosita, ma culc pe podeaua

De ganduri brutale si reci.:

“Dimineata fac eu cafeaua,

Iar tu e mai bine sa pleci!”

****

NEODIHNA

Eu te privesc. Aluneci lin
În somnul bun, odihnitor,
Iar pentru mine e un chin
Să stau aici şi să nu mor.
Că te iubesc e un păcat,
Dar viaţa e o păcătoasă,
Căci Soarta însăşi a lăsat
Ca patima să-mi fie casă.

Privirea ta îmi e pridvor
Iar sufletu-ţi îmi e fereastră,
Privesc prin el încet. Şi mor
Cu fiecare vorbă-albastră.
Învăţ să simt şi să vibrez,
Sinceritatea mă apasă,
Şi fac din tine al meu Crez
Şi cu Dorinţa şed la masă.

Din lacrimă îmi fac odihnă,
Din zâmbet zilei dau apus
Nici noaptea nu îmi mai dă tihnă
Şi plec, şi vin, şi mă las dus,
Plutesc de viu ca un intrus,
În marea cerului cea lină.
Aş vrea să fiu o lună plină,
Dar nu-s decât un soare-ascuns.

Caut febril acum un port.
Găsesc un nor. Îmi e de-ajuns.
Să ancorez aş vrea să pot
Dar valurile-mi dau impuls
Plutesc de viu, ca un intrus,
În marea cerului cea lină
Şi plec, şi vin, şi mă las dus,
Pe veci sortit la Neodihnă.

****

MENESTREL

Hârtie albă precum neaua,
Se vrea umplută cu noroi,
Căci gânduri negre mă apasă,
Când văd că oamenii sunt goi.

Privesc în jur, îmi e de-ajuns,
Nici nu e greu să îi măsor,
Demult cu gândul am pătruns
Nimicnicia vieţii lor.

Trăiesc să moară, mor că mor,
Nu construiesc nimic profund,
Sunt paraziţi ai clipelor
În universul lor imund.

Sfârşit de an, timp risipit…
Iar ei, cobai nepăsători,
Ce rătăcesc în labirint
Acum în prag de sărbători.

E ceas de seară, pace-n jur,
Miroase-a vin şi cozonaci,
Eu, printre gene, clar – obscur
Visez la cei ce îmi sunt dragi.

Ninge frumos, de dimineaţă,
Pare că totul este pur,
Un zâmbet mi-a-nflorit pe faţă
Gândind la bunul meu cel sur.

Iar mama, tata şi bunica
Se-ngrămădesc să mă sărute,
Se risipeşte încet frica…
Sunt tot copil, ca-n vremi trecute!

Sfârşit de an, timp fericit…
Căci suntem iar toţi împreună,
În orice casă, negreşit,
E doar lumină, voie bună…

Eu vreau să uit, să iert acum,
Să scap de toate cele rele,
Cu voioşie plec la drum
În noul an al vieţii mele.

La rândul meu îmi cer iertare
C-am judecat, hulit, strigat,
Că m-am legat de cei de care
Nu are rost. Nu s-au schimbat!

Dar cu noroiul penei mele,
Pe coala albă de omăt,
Am vrut să pun şi praf de stele,
Am încercat şi să desfăt.

E tot ce pot şi sunt şi vreau,
Umil, semeţ, nebun penel,
Tot ce pictez în scris, vă dau!
Semnat: un simplu menestrel.

****

MAHMUREALA

Imi rade pielea intre raze

Ma duc la vale in caldura

Ma ard in diferite faze

Caci evident ca sunt mahmura.

E totul chill, beau un ceai verde,

Cu gheata multa in pahar,

Auzul cand si cand se pierde,

Dar barul e un strasnic far.

Imi lumineaza clar directia,

Stiu unde sunt, de unde vin

S-ar zice ca mi-e buna lectia:

Alcool, minori, noi nu servim.

Ce somn, ce ciorba, ce friptura?

Sa curga berea in pahar!

Afara este o caldura

Ce te loveste ca un par…

****

DOAR ATUNCI

Când lumea va fi făcută din aripi de fluture,

Îmi voi găsi şi eu liniştea.

Când inima se va transforma într-un templu,

Îmi voi găsi şi eu liniştea.

Când stelele vor încăpea sub o pleoapă,

Îmi voi găsi şi eu liniştea.

Când şoaptele se vor transforma în zbor de pasăre,

Îmi voi găsi şi eu liniştea.

Când pietre albastre vor lumina visele,

Îmi voi găsi şi eu liniştea.

Când râsete de copii vor tulbura somnul,

Îmi voi găsi şi eu liniştea.

Când liniile palmei vor fi cărări neumblate,

Îmi voi găsi şi eu liniştea.

Când nisipul amintirilor va evada din clepsidră,

Îmi voi găsi şi eu liniştea.

****

GRESEALA

Am fost zidita vie

In propria-mi poveste

Iar cheia data tie.

Nepasator ai luat-o

Te-ai dus in lumea larga

Iubirea ai uitat-o.

****

ZENIT

Plutesc fara control spre locul ispasirii

Catre ispita cruda, spre dulcele delir,

Si ma supun orbeste,  c-asa e legea firii,

Crampeie de dorinta, legate intr-un fir.

Tot sangele alearga, suvoi fierbinte-n vene,

Zvacnind ca seva-n plante, ca timpul intr-un ceas,

Iar gandul brusc franeaza, cuprins subit de lene,

Doar inima ce bate si-un zambet au ramas.

****

FRAMANTARI

Imi este teama sa mai sper,

Ca ar putea fi chiar real

Daca ma las dusa de val

Ca m-ai putea iubi sincer.

Nu ca te cred un prefacut,

Dar ca barbat esti tot de-al lor

Si despartirile ma dor

Desi ramase in trecut.

Eu nu cer mult si nici nu vreau

Sa iau cu forta ce nu merit

Dar nici nu pot sa acord credit

Prefer sa spun totul pe sleau.

Se duce-o lupta intre minte

Ce-mi spune sa nu ma arunc

Si inima ce striga-adanc

Sa crezi in el, iubire simte!

Nu te compar nicicum cu ei

Esti tot ce vreau si ce am vrut

Incerc sa scap insa de scut

Si sa renunt la vechi idei.

Increderea ce imi lipseste

Nu e in tine, sa ma crezi

Mi-ai oferit multe dovezi,

Incat sa spun chiar ma iubeste.

Nu cred in mine, eu nu am

Ce-mi trebuie sa fiu iubita,

De-atatea ori am fost ranita

Sa ma conving c-o meritam.

Nu sunt frumoasa, nu-s perfecta,

Sunt visatoare inraita,

De multe ori nesuferita,

Spun ce gandesc, sunt prea directa.

Nu am averi, decat pe mine

O inima in palma pusa,

O minte vesnic nesupusa,

Si-o flacara curgand prin vine.

Ard toata, si cu mine ard

Si viitorul si trecutul,

Desi urasc neprevazutul,

Nu voi purta nicicand un fard.

Stiu ca-i gresit sa arat tot

Sa nu-mi pastrez niciun mister

Sa par ca nu-s turnata-n fier

Sa risc sa fugi, drag piticot.

Insa-i tarziu si n-are rost

Sa joc ascunselea cu tine

Esti liber sa vii catre mine

Dar gratis, fara niciun cost.

Nu cheltui nici energie,

Nici timp nici bani tot alergand

Caci eu te-astept, stau frematand,

Si ma intreb: oare-o sa vie?

O fi posibil chiar sa vada

Ce-atatia altii n-au vazut

Si orbi pe langa au trecut

Mergand nepasatori pe strada?

Sa fie el ochiul perfect

Ce vede-n mijloc de furtuna

Si curajos ma ia de mana

Asa cum sunt, copil defect?

Si ce asteapta oare-n schimb?

Ce pot sa-i dau eu de valoare?

Aveam candva e drept un soare,

Dar a ramas din el doar nimb.

****

DOR

Ma cheama nebunia talpilor goale in iarba cruda,

Ma cheama dansul de gitana langa focul viu,

Ma cheama dorul aspru de carne-nvolburata,

Ma cheama sangele cu gust de cirese amare,

Ma cheama ochii plini de raze si otel taios,

Ma cheama palmele ce ard in nopti de primavara,

Ma cheama tremurul picurilor de roua curcubeu,

Ma cheama setea ce a lasat in mine un desert…

****

SINGURATATE

Oamenii sunt singuri.

Copil, adult sau bătrân

Nu conteaza.

Ne nastem singuri

Si murim singuri.

În viaţă

Încercăm cu disperare

Să ne păcălim

Singurătatea.

Căutăm companie

Compatibilitate.

Veşnic credem că o găsim

Dar ne înşelăm.

Nu renunţăm

Pentru că ne e frică

De singurătate.

Aşa îmi spunea odată

Un prieten.

Singur.

*****

FOC

Am căutat foc

Toată viaţa

Fără să ştiu

Că focul ardea în mine.

Acum

Din cauza arşiţei din mine

Caut apă.

Ce stupid!

Nici toate mările

Nici toate oceanele din lume

Nu pot stinge flacăra

Pe care tu ai aprins-o.

****

MEMENTO MORI

Intr-o zi, da, intr-o zi,

Soarele va rasari,

Dar nu vom mai fi copii.

Doar atunci ne-om aminti

Ce-am pierdut, si-apoi vom sti

De ce ne simtim pustii.

 

Seara tristi vom adormi,

Vom visa iar jucarii,

Clovni, baloane, palarii,

Plete brune, aurii,

Alergand prin parc zglobii,

Si facand multe prostii.

 

Vom vedea in vis iar, vii,

Chip de mame grijulii,

Noi, stramband la doctorii,

Facand fetze mii si mii,

Sasaiti, peltici, sashii,

Mofturosi, pe scurt copii.

 

Vom deschide ochii goi,

Amintindu-ne de noi,

Noi cei vechi si noi cei noi,

Fara soare, doar cu ploi,

Covarsiti azi de nevoi,

De problemele puhoi.

 

Storsi de vlaga, nu vioi,

Injugati ca niste boi,

Unii singuri, altii-n doi,

Asteptam ziua de joi,

Apoi vineri, si apoi…

Iar e luni, iar suntem noi.

 

Vieti cuprinse de puroi,

Ce-am visat c-or fi de soi,

Ieri semete, astazi moi,

Sunt doar file goale, foi

Ruginite. Ca un roi,

 Fara matca, vise, voi.

 

****

LECTIA DE IUBIRE

Imi rade mintea in tacere,

Imi plange inima furata,

Gasesc in amintiri placere,

In dragostea nevinovata.

Cum sa renunt sa mai respir

Mireasma trupului tau dulce

Si noptilor lungi de delir

Voit si crud sa le pun cruce?

Soptesc pagan vechi juraminte

De cand sunt oameni pe pamant,

Te chem in mine prin cuvinte,

Si te pastrez prin legamant.

Din mangaieri fac un castel

Ce fruntea bland ti-o impresoara,

Si-o apara, cand tu, rebel,

Te-ncrunti tacut la ceas de seara.

Tu ma alungi, si eu revin,

Eterna, pura si senina

Neostenit bland pelerin,

Urmandu-si inima preaplina.

Din dor de tine-nvat sa zbor

Cu gandul, pasare albastra,

Prin filmul mut, insa color,

Ce este viata mea, a noastra.

Inot prin marea de senzatii

Ca-ntro furtuna rea, turbata,

Si temerile sunt piratii

Ce-ataca inima curata.

Dar le inving, caci stiu prea bine

Ca mi-esti menit de ursitoare

Ca impreuna, eu cu tine,

Voi adormi cand trupul moare.

****

NUMAI DE BINE!

Sanatate cat mai multa,
Drag de oameni si de viata,
Multe lucruri ce va-ncanta
De cu buna dimineata!

Spirit viu si teama moarta,
Doar raspunsuri la-ntrebari
Sa nu va opriti la poarta
Sa urcati mereu pe scari!

****

SURAD SPRE CER

M-a dus de mana kilometri,
Pe drumul scolii, tot pe jos.
Mi-a alinat orice raceala,
M-a invatat ce-i de folos.
Mi-a dat cadou dragul de carte,
M-a molipsit de biblioteci.
Iar hazul de necaz si rasul,
Mi-au incalzit zilele reci.
Cantatu-n cor, tot mostenirea
Bunicii mele dragi a fost.
Cat despre incapatanare,
Sa mai vorbesc nu are rost.
Azi este ziua ta, bunica!
Si te serbez, ca de-obicei!
Nu plang, desi indreptatita,
Ca nu mai esti, doar printre zei.
Eu rad la amintirea calda
A vietii tale ce-ai stiut
Sa o traiesti din plin si, poate,
Mai important, doar cum ai vrut!
Esti vie pentru mii de oameni
Ce i-ai schimbat cat ai trait,
Iar cat respir, imi curgi prin vene
In toate cate-am mostenit.
Tu esti Leoaica ce-mi surade,
Din stele, cand la cer privesc,
Ce m-a-nvatat ca nu exista
“Nu pot!”, doar “nu doresc!”.
Si iti dansez, bunica draga,
Si-ti cant si-ti scriu ca-i bine tot,
Iar de obstacolele vietii
Ma doare, cum m-ai invatat, in cot!

****

ORBIRE



Mi-ai spus odata ca nimeni nu ma poate iubi ca tine.

Nu puteam sa te cred pur si simplu,

Trebuia sa ma conving singura.

Mi-am lasat deci sufletul pe o margine de prapastie,

Asteptand sa vina o mana in care destinul era deja incrustat.

Am asteptat sa il poarte tacut departe de abis,

Departe de arsita, la umbra copacului vietii.

Acolo unde incepe si se termina totul. 

Am asteptat ani, secole, apoi milenii.

S-au apropiat multe maini pline de dorinta, pulsand de pasiune.

Dar niciuna nu purta pecetea “noastra”.

Mi-ai spus odata ca nimeni nu ma poate iubi ca tine.

E prea tarziu oare sa te cred acum?

****

CERCUL VIETII

E seara de vara iara-

Cadere de val mortuara

Pe ziua arzand ca o fiara

Toata suflarea de-afara.

E vara, e noapte placuta,

Cand lumea intreaga-i tacuta,

Iar bolta senina-i batuta

Cu stele, si-o luna cam sluta.

In aer pluteste uitarea,

In gand se coboara visarea,

Fiind obtinuta iertarea

Prin ruga – cu sine-mpacarea.

Un greiere canta in iarba,

Eterna si trista lui jalba,

Dar roua, a frunzelor salba,

Vesteste iar ziua cea dalba.

Luceafarul intra in scena,

In singuratatea-i eterna,

Oftand dupa dulcea Selena

Trufasa iesind din arena.

De ziua incet iar se crapa,

Si Firea din negura scapa.

Simtindu-se inca mioapa,

Cu raze de soare se-adapa.

E vremea spalarii pe fata!

Pornesc batraneii la piata,

Parintii la munca de-o viata,

Copiii – la joc, (azi nu-nvata).

Se-ncinge orasu-n cuptor,

Sub soarele necrutator,

Nici pasari nu mai trec in zbor,

Si-ti spui “imi vine sa mor!”.

Visezi la concediu, vacanta,

Drept ultima ta speranta,

Desi e doar cutezanta,

Cand pui bugetu-n balanta.

Sleit, cu puterile stinse,

Tacut, cu ranile linse,

Te-ntorci la betoane incinse,

Pe strazi cu luminile-aprinse.

Si vine seara de vara-

Cadere de val mortuara

Pe ziua arzand ca o fiara

Toata suflarea de-afara.

****

AM SPART O OGLINDA…

Si gandul mi-a fugit aiurea,

imaginand misterul vietii,

ce ne arunca mici indicii,

anume cum sa potrivim

momente, oameni, situatii,

ca drumul propriu sa croim…

Ei, uite cum fac iute versuri,

vazand povesti si lumi ciudate,

intr-o umila, fost-oglinda,

acum doar cioburi aruncate.

M-am recules, am strans dezastrul,

Dar am pastrat ideea vie:

oricand pot transforma nefastul,

Intr-un prilej de bucurie…

****

OARE?

Ca să pricepi că-i cel mai bine
Să nu mai pierzi ce ai găsit,
Mă laşi să mă topesc în tine,
Să fiu a ta la infinit?
****

PRIBEGIE

Sunt doar un călător pribeag,
Ce-n lumea seacă n-are loc,
Eu mă-ncălzesc la propiul foc,
Şi din iubire-mi fac toiag.

Şi neştiutele cărări
Le bat de secole tăcut,
Dar nici jumate n-am făcut,
Încetinită de-apăsări.

Am tot sperat şi aşteptat
Să-mi iasă-n cale alt pribeag,
Să-mpart cu el al meu toiag
Şi să găsim ce-am căutat.

Să ne-ncălzim la ceas de noapte,
În jurul focului bătrân,
Plecarea-n stele s-o amân
Până transform carnea în şoapte.

Şi două lumânări să fim,
Ce ard sfioase într-un sfeşnic,
O flacără aprinsă veşnic,
Precum un ochi de serafim.

Dacă mă vrei, fii călătorul
Ce m-a-ntâlnit neaşteptat
Şi s-a oprit, s-a aşezat,
Căci îmi ducea demult el dorul.

Fii tu căldura ce m-alină,
Fii haina care mă îmbracă,
Fii marea sete ce mă seacă,
Fii soarele ce-mi dă lumină.

Fii umărul ce mă susţine,
Fii înţeleptul ce m-ascultă,
Fii-nfometatul ce se-nfruptă
Din sentimentele-mi preapline.

Fii luntrea care-ncet mă poartă
Către tărâmul omenesc,
Unde am voie să greşesc
Aşa cum mi-este scris de soartă.

Fii apa care mă stropeşte,
Căci arşiţa n-o mai suport,
Sunt un pământ aproape mort
Care demult nu mai rodeşte.

Să facem lutul să tresalte,
Să-i dăm suflare, conştiinţă,
Să zămislim înc-o fiinţă
Şi să zburăm în lumi înalte.

Pe scara vieţii să urcăm,
Două idei împreunate,
Să dispărem în zvon de şoapte,
Tăcut să ne dematerializăm.

Să ni se piardă urma-n cer,
Doar amintirea să rămână,
În cântece care să spună
Îndrăgostiţii veci nu pier.

****
Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: