RSS

PROZA – C


DESPARTIREA

E deja 3.
Stie, pentru ca fiecare secunda din ultimele 4 ore i-a bubuit in creier precum clopotul de inmormantare si i-a ranit fiecare celula cu scurgerea ei. Se uita usor amuzata la scrumiera plina cu varf, in care arde ultima tigara. A terminat si al doilea pachet. Va trebui sa iasa acum sa cumpere altele, nu are de ales. Cu coada ochiului priveste catre cimitirul imens al patului in care pot incapea lejer 4 oameni. Acolo a ars pana la moarte iubirea lor. Acum e doar scrum, inca fumegand ce e drept. A trecut exact o saptamana de la ultima lor noapte…
Degetul ii tremura de atata incordare. De mai bine de jumatate de ora il tine deasupra mouse-ului, cautandu-si disperata curajul sa dea click-ul fatal. Cel care ar trimite ultimul mail catre el. Nu se simte in stare sa fie calaul propriei fericiri, fie ea si una doar imaginara, din ultimele luni. A stiut intotdeauna ca nu are material de sinucigas, ca nu e in stare sa duca la capat un gest ultim de razvratire (=resemnare). Si cum a accepta ca inima ei moare o data cu iubirea lor, inseamna sa accepte ca si ea moare, se simte ca un sinucigas care accepta ca viata s-a stins in el, desi inca respira…
Stinse furioasa ramasita de tigara si salva mailul. Il va trimite. Dar dupa ce isi cumpara tigari. Putin aer ii va limpezi mintea ratacita si ii va aduce curajul necesar. Se imbraca haotic fara sa acorde prea multa atentie hainelor. Deodata se grabea. Peretii camerei o strangeau precum scandurile unui sicriu. Simti ca nu mai poate respira aerul plin de amintirea lui. Totul ranjeste hidos in jur… undita lui de langa pat, microfonul inutil pe care i l-a cumparat ca sa ucida vorbele ce o incalzeau de la distanta in fiecare seara… cosuletele portocalii pe care singura le alesese din cora si el a vrut sa le considere cadoul din partea lui… bratara cu pietre albastre care a pecetluit prima ei noapte in patul lui… simti ca innebuneste si iesi in goana din apartament…
Tocurile ei sparsera tacerea de 4 dimineata, rasunand precum toaca trista a unei manastiri.Vecinii dorm dusi, nu stiu ei drama ce mocneste dincolo de peretii lor… Coboara alergand scarile, disperata sa respire aerul de sfarsit de aprilie… O loveste cerul imens si negru. Cateva stele ratacite si un avion departe, plin de oameni carora nu le pasa ca ea se sufoca. Priveste cu jind florile de castan. Ar vrea sa fie atarnata acolo sus, printre ele. Sa astepte tacuta sosirea prietenelor inmiresmate, florile de tei de alaturi.
Tanara se aseza tacuta pe trotuar, sub lumina fluorescenta a becului cocotat pe stalp. Ce stie el? Existenta lui e simpla. Se aprinde seara, se stinge dimineata. Priveste indiferent si strajuieste implacabil strada. Oamenii trec, el ramane in acelasi loc. Simti brusc dorinta sa il sparga, sa il coboare in intunericul in care se balaceste ea acum. Stiu insa ca ar fi un gest necugetat si atunci inchise ochii. Asculta noaptea. Si in ea auzi zvonul miilor de nopti trecute… se cufunda incet si se lasa in cele din urma patrunsa de glasul dulce al mamei inganand un cantec de leagan… Dormi copile drag, visele senine, au sosit in prag, somnul sa-ti aline… Se simti mica, linistita, plina din nou de inocenta iubirii curate. Respira adanc aerul dulce. Se ridica ca dintr-un vis urat de pe trotuar, porni catre casa, stiind ce are de facut…

INSOMNIA

Atata tacere… isi auzea gandul mergand in pas cadentat, de defilare, prin creierul obosit… privea hipnotizata musca de pe tavan… apoi canile pline cu zat uscat de cafea si scrumiera gata sa se reverse pe noptiera. Renuntase sa mai numere orele care se tarau parca, lasand urme lipicioase, ca melcii din gradina copilariei.
Ascultase sunete de valuri si delfini, inghitise litri de lapte fierbinte cu scortisoara, terminase toata rezerva de pliculete de ceai de tei, numarase pana la unmiliondouasutetrizecisipatrudemiicincisutesaptezecisidoi… facuse exercitii de yoga gasite pe youtube, aprinsese betigase parfumate, isi imaginase campuri cu flori si norisori pufosi pe un cer albastru infinit…crosetase apoi 20 de metri de snur, ascultase toate cantecele de leagan pe care le gasise…
Devenise treptat irascibila, enervata si de sunetul propriei respiratii. Daduse muzica la maxim pana bataile disperate in perete o facusera sa capituleze. Iesise in noaptea umeda de sfarsit de vara, gandind ca o plimbare si putin aer curat o vor ajuta. La nonstopul din colt, tanti Maria (o femeie zbarcita si uitata de noroc cu multi ani in urma) o compatimise ca are cearcane atat de negre („pacat de frumusetea si de tineretea ta, domnisoara! tutunul e iarba dracului!”). Mormaise ceva si disparuse in noapte cu cele 5 pachete de tigari lights lungi. Cu o cafea proaspata in cana ei cu vacute, invaluita in nori de fum, se apucase sa citeasca la neurostiinte (inainte asta o adormea garantat…)
Doua pachete de tigari mai tarziu, reusise doar sa citeasca in reluare primele pagini din curs. Cat despre somn, ii parea un cuvant vechi, din ceva limba moarta. Descria o realitate demult disparuta, care nu avea sa mai existe niciodata.
Simtind ca migrena ce o chinuia ar avea ceva de-a face cu fumul gros din camera, deschisese larg ferestrele. De undeva din neant aparuse acea musca, pe care o urmarea acum plimbandu-se tacticoasa pe tavan. Zgomotul tramvaiului o trezi din contemplare. Era al doilea rasarit consecutiv. Luna dormise, soarele dormise, luna mergea iar la culcare.
Numai ea, suspendata intre ieri si azi si maine, rastignita pe acele ceasului de perete, nu isi gasea odihna…

DECIZIA

S-a ridicat brusc de pe scaun. Mainile impreunate ca doi porumbei speriati, se agitau in jurul cercului care ii ardea unul dintre degete. Cum sa il faca sa inteleaga ca nu mai rezista? Ca de luni de zile nu respira, nu rade, nu vede nimic in jur? Ca din momentul cand a aflat ca nu poate avea copii, lumea ei a inghetat definitiv?
Alunecase usor dinspre disperarea crunta inspre reconstituirea drumului plin de sperante care o purtase de la un medic la altul, de la un articol citit pe net, la un forum al proaspetelor mamici. Retraise zecile de ore petrecute in parc urmarind faramele de viitori omuleti, indelungatele plimbari prin magazinele cu jucarii si articole pentru copii. Masochista, recitise rand cu rand jurnalul scris in ultimii ani cu sfaturi intelepte pentru fiica ei nenascuta (dorise sa ii ofere ceva din experienta ei de viata). Da, isi concentrase tot universul in jurul copilului pe care si-l dorea, atat de mult, ca uneori durea fizic. Iar in ziua cand universul ei se prabusise, el nu fusese acolo. I se pusese un scut de gheata pe inima, iar el nu o mai putea patrunde. Era prea tarziu. Se consumase incet, ca o lumanare uitata arzand. Neputincios, el o privise cum se indeparteaza. Nepriceput, nu stiuse sa o scoata din valtoarea care o inghitea cu fiecare zi tot mai mult.
Iar acum, ea luase decizia. Dar cum sa il faca sa inteleaga?

COLIVIA DE JAD

S-a asezat tacuta pe fotoliul de catifea verde, roasa pe alocuri. Inima ii batea ca un tren gonind pe sine. Cartile ce imbracau toti peretii o sufocau, pareau atat de unite impotriva ei, atat de ingamfate de cunostintele pe care le contineau. Pana si biroul lui vechi si masiv o intimida. Iar pendula (probabil mostenire de familie) ii dadea impresia ca a ajuns la capatul unui drum lung, nemaiavand posibilitatea de intoarcere.
Maria incercase sa o opreasca, sau macar sa o faca sa se razgandeasca. Facuse apel la ratiune, la santaj, plansese, o ironizase. Pe scurt, tot ce-I trecuse prin minte ca ar functiona, atata timp cat Mara mai avea o farama de ratiune. In cele din urma se resemnase, acceptand ca prietena ei din copilarie era acum o femeie incapatanata, orbita de jocul absurd in care intrase.
Nici ea nu mai stia exact cand luase decizia. Nopti in sir fixase tavanul, cautand in zadar explicatii sau raspunsuri. Revazuse de mii de ori saptamanile care i-au adus in acelasi scenariu. Rejucase mental fiecare scena, incercand sa inteleaga unde gresise, daca gresise, ce il facuse pe el sa o aleaga, de ce ramasese zambitoare in ghemul lui de intrigi, de ce nu fugise, de ce, de ce, de ce?!?
In dimineata aceea privise cum se strecoara primele raze ale diminetii printre draperiile cu flori de liliac, primite cadou de la buni. Statea incordata ca o pisica in asternut, cu genunchii adunati intre bratele pe care de prea multe ori el I le reprosase ca fiind prea firave. Rasese tacuta la amintirea vechilor tachinari, cand isi constientizase brusc gesturile sacadate, cu care ducea bratul catre scrumiera, apoi inapoi catre genunchi. Poate facuse ceva muschi peste noapte, daca era sa se ia dupa mormanul de scrum si chistoace crescut dincolo de granitele scrumierei cu stelute de mare pe care tot el i-o adusese din ceva port uitat de lume. Privise umbrele infricosatoare ce prindeau incet viata pe peretii ca de jad, pe masura ce lumina timida punea stapanire pe camera. Era camera pe care o visase toata adolescenta, cu tapet verde, perdele mov, mici statuete albe si cu un pat imens, unde sa isi culce fantasmele in fiecare dimineata. Reusise sa o aiba, dupa ce plecase departe de casa cu prea multe amintiri, care o chinuisera prea multe nopti in prea multi ani.
Acum insa se simtea captiva. Captiva in camera ei frumoasa, dar cu acelasi zbucium si durere, cu aceleasi insomnii – prieteni vechi. Stia ca afara lumea rade, ca fetele de varsta ei isi poarta iubirile prin parcuri sau sali de cinema, in cluburi sau mall-uri. Doar drumul ei era inchis, scufundandu-i talpile zi si noapte in aceeasi mocheta pe care o adorase la prima vedere in magazin. Se inchisese in cubul ei frumos decorat, ca intr-o colivie aurita. Si incet uitase sa mai cante, precum o pasare trista care si-a uitat vocea dincolo de gratii.

DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE

(Unde Mara e veselă. A muncit mult să organizeze petrecerea asta şi acum aşteaptă să vadă în sfârşit ce va ieşi. Este atât de obosită, că nu îi mai pasă de nimic. Vrea doar să se termine totul.)
Se aranjă în grabă, dar până să fie gata, deja transpirase. Se dezbrăcă şi o luă de la capăt. De data asta încercând să îşi controleze respiraţia şi bătăile inimii. Ce naiba e cu ea? De ce este atât de agitată? E drept că nu a dormit de 4 nopţi, dar totuşi…
În cele din urmă îşi compuse o imagine cât de cât acceptabilă şi se grăbi să sune la taxi. Ceilalţi o aşteptau deja la petrecere şi mai erau atâtea detalii de pus la punct. Iar ea mai avea numai o jumătate de oră înainte să apară invitaţii.

*******

În taxi e bine. Răcoare. Iar şoferul destul de drăguţ. În timp ce îşi aprinse o ţigară, se uită cu coada ochiului la el. Se surprinse analizându-i mâinile. Mari, osoase, puternice. Şi fără urmă de verighetă.
Oare atât de disperată a ajuns? Şi totuşi, mâinile alea puteau face atât de multe dacă erau lăsate sau ar fi vrut. Câte mângâieri ar fi putut oferi! Câte incursiuni pline de fiori pe pielea fină a unei femei ca ea.
– 9 lei!
– Poftim?
– Am ajuns. 9 lei, vă rog!
Vinovată şi furioasă pe vraja risipită, plăti şi se dădu în grabă jos din taxi. Trase o gură puternică de aer, clătindu-şi gustul de ţigară. Apoi încercă să îşi amintească de ce era acolo. A, da… petrecerea.

*******

Coborî scările alambicate şi se lovi de agitaţia aparentă. Toată lumea se învârtea, dar Marei i se păru că într-un mod haotic, necontrolat. Mintea ei ordonată evaluă rapid situaţia: mâncarea nu era încă aranjată corespunzător pe mese, cadourile pentru invitaţi zăceau într-o dezordine absolută într-un colţ. Bileţelele cu “rezervat” nu erau de găsit pe nicio masă, iar hostessele care ar fi trebuit să fie deja machiate şi coafate nu erau nicăieri. Oftă resemnată şi se gândi că distracţia de abia începe. Îşi aruncă geanta pe un scaun şi înaintă hotărâtă către bar.
– O apă cu gheaţă, vă rog!

*******

4 ore mai târziu, Mara se trezi zâmbind tâmp unor amintiri. În paharul de whisky din mână jucau cuburi de gheaţă amestecate cu imagini deformate de la multe alte petreceri la care fusese. Se vedea râzând, cu capul dat pe spate şi cu buclele alunecând vesel pe obraz. Se vedea dansând ca o trestie nebună în bătaia vântului. Se vedea plutind halucinant prin fum de ţigară sau marijuana. Se vedea crudă, ingenuă, cu cireşe coapte pe post de cercei la urechi. Se vedea total ruptă de tragediile care se întâmplau undeva în lume. Se vedea îndrăgostită, cu ochii strălucind hipnotic.

*******

– Ce faci? Ai căzut în paharul cu melancolie?
Vocea bărbatului o trezi brusc din visare. Şi zgomotul petrecerii în plină desfăşurare îi invadă şi răni timpanele.
– Îmi trag puţin sufletul. Am alergat atâta între invitaţi, că am simţit că ameţesc la un moment dat. De-acum nu au decât să se descurce singuri. Tu ce faci? Nu te-am văzut de mult timp. Ce bei?
– O bere, doar mă ştii!
Mara făcu un semn discret barmanului şi îi ceru o bere. Apoi se întoarse zâmbind către el.
– Pe unde ai mai umblat? Ce ai mai făcut? Tot acolo lucrezi?
– Ce tiradă! râse bărbatul cu poftă. Uitasem câtă energie ai şi mai ales uitasem de spiritul tău inchizitorial. Ei bine, ce să fac? Muzică bună, cântări. Un scurtmetraj. Lucrez la un alt scenariu acum. Iar jobul mi l-am schimbat demult. Sunt la altă agenţie acum.
– Serios? Ce faci acolo?
– Art director. E ok deocamdată. Dar mă ştii, nu am stare. Tu în schimb văd că nu te dezminţi, spuse el cu vocea puternică de bas. Aici te-am lăsat, aici te regăsesc. Câţi ani au trecut?
– 4.
Şi Mara râse cu poftă, pentru prima dată în seara aceea.
– Doar mă cunoşti, cu greu accept schimbările de orice fel.

*******

Apoi se întamplă ceva ciudat. Privirea îi fugi peste umărul lui şi se fixă pe un chip umbrit de cozorocul şepcii. Iar când chipul înaintă în lumină, doi ochi demonici o străpunseră, făcând-o să îşi ţină respiraţia. Negri precum iadul şi cu prevestiri de acelaşi fel. Îl urmări hipnotizată cum se apropie de ei şi cum îl bate familiar pe umăr pe omul din faţa ei.
– Salut! Ce faci, Radu?
– Tu cine eşti? zburară cuvintele din gura Marei, înainte să îşi dea seama.
Radu zâmbi şi răspunse în locul lui:
– Lacheul meu. Nici aici nu scap de el.
– Şi lacheul tău nu are şi el un nume? Sunt curioasă, că doar eu am făcut lista de invitaţi…
– Nu e pe lista de invitaţi. A venit cu mine. Şi da, are un nume. Andrei.
Îi strânse mâna cu putere şi ea simţi ca o curentează. Mâna avea degete lungi, ca de pianist. O manichiură perfectă, dar pielea foarte aspră. Şi rece. Foarte rece.
– Mara. Îmi pare bine! îngână ea în timp ce fiorul din palmă îi urcase în tot corpul.

*******

Ce bine i-ar sta îmbrăcat în vânător de urşi polari, se gândi. Înalt, suplu, degajând forţă. Parca se şi vedea într-un iglu aşteptându-l să vină cu prada pentru cină. Iar apoi s-ar fi strecurat lângă el sub blănurile albe, mică şi supusă. Un val de căldură îi cuprinse faţa. Visătoare, se auzi strigată:
– Mara! Mara! … ce frumos suna numele ei de pe buzele acestui străin uimitor…
– Mara! Mara! Vino să îţi prezint pe cineva! Întoarse capul şi realiză că un coleg îi făcea semne disperat încercând să se facă auzit prin mulţime. Zăpăcită, dădu să plece şi în acea clipă îşi dădu seama că mâna ei încă stătea prizonieră în mâna rece a bărbatului.
– Dacă îmi returnezi mâna, mă voi întoarce pe câmpul de luptă. Duty calls! Să nu plecaţi nicăieri, revin.
Făcu 2 paşi şi îi mai strigă din mers:
– Comandă-ţi ceva de băut şi cere şi pentru mine un whisky cu gheaţă şi un Red bull!

*******

Ajunse la colegul care o strigase, făcu în grabă cunoştinţă cu persoana pe care voia să i-o prezinte şi avu grijă să se aşeze în aşa fel încât să nu scape barul din ochi, în timp ce auzea frânturi din ceea ce i se spunea:
– ………… atmosferă excelentă……………
– Da, şi mie mi se pare la fel!
Doamne, şi din spate arată uimitor. Oare unde a stat ascuns până acum?
– ……………muzică faină…………. voce cu un timbru deosebit………………..
– Da, m-am gândit că ar fi o alegere bună pentru party!
Oare face sport? Cu siguranţă înot sau tenis…. la cum arată!
– …………foarte multă lume………….. mulţi cunoscuţi …………………
– Am invitat peste 300 de persoane, ştiţi cum e la un party anual…
În pat cred că face minuni, pare foarte degajat….
– ……………… mă simt excelent, voiam să vă mulţumesc personal pentru invitaţie!
– Nu puteaţi lipsi! Aţi fost printre primele persoane pe care le-am trecut pe lista de invitaţi. Şi mă bucur că în sfârşit ne-am cunoscut şi personal! Sper să vă simţiţi bine în continuare. Vă las în compania colegului meu, ştiţi cum este când eşti gazdă…
Zâmbete, strângeri de mână şi Mara se trezi ţopăind veselă către el.

*******

Andrei stătea sprijinit de bar, împreună cu Radu. Plină de familiaritate, le sări în spate, luându-i de după gât:
– Unde e whisky-ul meu?
Puţin bulversat şi privind-o cu un brusc interes, răspunse:
– Din păcate stăm încă la coadă…
– Şi eu care m-am grăbit crezând că deja mi se topeşte gheaţa în băutură… Ce mă fac eu cu voi? Văd că nu vă descurcaţi fără mine!
Apoi degajată se întoarse spre barman şi comandă cu o voce sonoră.
– Tu ce vrei? întrebă întorcându-se către el.
– O bere.
– Şi două beri, Doru!
Un minut mai târziu, cu un zâmbet senin se postă lângă Andrei. Radu între timp se alăturase unui grup de cunoscuţi, lucru care nu păru să o deranjeze deloc. Luându-şi în primire paharul cu whisky şi doza de Red Bull, le combină tacticoasă şi mai ceru gheaţă. Apoi i se adresă:
– Să ciocnim! şi zâmbind: pentru petrecerea asta şi pentru că m-ai cunoscut!
Andrei îi aruncă o privire ciudată, zâmbind de sub cozoroc:
– Ok!

COPILARIA

In fiecare dimineaţă, primul lucru pe care Mara îl vede e un cuib de rândunele de sub streaşina casei vecine. Dacă e primăvară sau vară, vede şi rândunelele. Dar invariabil de când îşi aduce aminte, imaginea asta o asociază cu o nouă zi.
Fu dorinţa ei să aibă patul lângă fereastră. Noaptea citea la lumina lunii, imaginându-şi că e o prinţesă în turnul de fildeş, aşteptând ca povestea să devină realitate şi prinţul să nu întârzie să apară. Mama o certa adesea, spunându-i că e bine să citească, dar îşi va strica ochii aşa. Dacă luna rămânea ascunsă, Mara avea planul de rezervă. O lanternă micuţă, primita cadou de la bunica. Se ascundea sub pătură şi sorbea cu nesaţ paginile care o duceau în lumi nemaiîntâlnite.
După ce învăţă să citească, o înnebuni pe bibliotecara de la şcoală: în fiecare zi o aştepta lângă cancelarie, spunându-i că a terminat cartea împrumutată ieri şi că vrea alta. Ciudăţenia fetei ajunse proverbială. Învăţătoarea mărturisea că e cea mai bună elevă pe care a avut-o de mulţi ani. Compunerile ei erau aşteptate cu răsuflarea tăiată de colegi, curioşi să vadă pe ce uşi magice îi va purta de astă dată Mara. Părinţii şi bunicii se mândreau nevoie mare şi se inaugură un ritual de familie ca la începutul anului să se aleagă florile din care se va face coroniţa fetei care cu siguranţă va mai adăuga un premiu 1 la colecţie. Iar Mara nu dezamăgi niciodată. Margarete, trandafiri, garofiţe parfumate, iasomie, toate florile din grădina bunicii erau sacrificate cu plăcere la începutul verii pentru a se odihni pe creştetul fetiţei cu bucle brune şi ochi de ciocolată. Chiar primi un raft special în bibliotecă, unde îşi aşeza cuminţi cărţile primite ca premiu an de an.
Apoi se întâmplă prima dramă din viaţa ei. Părinţii considerau că profesorii de la şcoala unde mergea Mara sunt prea slabi, iar fetiţa trebui să se mute la gimnaziu la o şcoală nouă. Toată vacanţa de vară plânse, imaginându-se despărţită de toţi cei cunoscuţi, naufragiată pe o insulă între triburi de canibali. Începu chiar să aibă primele coşmaruri din viaţă. Se trezea din somn cu lacrimi pe obraz, după fiecare grozăvie nouă pe care o plăsmuia în vis…

 

2 răspunsuri la „PROZA – C

  1. Dania

    12 Aprilie 2011 at 19:09

    Este foarte frumos ce ai scris :*
    Felicitari !

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: