RSS

Arhive pe etichete: iubire

Naufragiu


Ți-am văzut norii adunându-se sub pleoape. Și am continuat să vorbesc. Tăcerea ta era neclintită, dar, încet, fulgerele au apărut în priviri.

Iar eu nu am știut să pun zăgaz cuvintelor. Prinsă în vâltoarea de frustrări, de închipuite regrete și dorințe nemărturisite, am uitat că ți-am promis un film mut. Că ai cumpărat bilet doar cu condiția asta. Erai sătul de actrițe de Hollywood, de drame și iubiri zgomotoase. Ai fugit și te-ai ascuns de furtună în sala de cinema, unde umbrele se priveau pe sub gene, iar imaginea îți zâmbea silențioasă.

Recunosc, sunt un regizor amator! M-am pierdut în scenariu. Și acum, ochiul tău critic îmi face dureros de clară greșeala. Mă aud aruncând replici proaste, și nu-mi găsesc butonul de volum. Cu cât aș vrea să mă reduc la tăcere, cu atât șuvoiul de reproșuri se rostogolește către tine, ducând cu el, la nimereală, crâmpeie de discuții nepurtate, cioturi de supărări și fețe livide… visuri sugrumate prematur. Le las să te inunde, să te lovească și, în cele din urmă, te văd cum dispari înghițit de ele.

Îmi spui, în șoaptă, un singur cuvânt. Dar e mai greu decât o mie de tunete. Și îmi sângerează auzul. Te privesc pierdută, și nu înțeleg cum de nu știi că plăcerea furtunii stă în curcubeul de după. Da, ai cerut un film mut! Dar nu mi-ai spus că îl vrei și alb-negru… Rece, iți iei cerul plumburiu și îl porți dincolo de ușă. Iar eu ramân în sala mea goală de cinema, cu o ploaie fierbinte, ce îmi arde pomeții.

 
Un comentariu

Scris de pe 9 Iunie 2011 în Autodisecție

 

Etichete: , , , , ,

Voi cum iubiți?


Cred că tuturor ni s-a întâmplat să ne aflăm uneori în momentul și la locul nepotrivit. Ieri m-am refugiat la o terasă, gonită de căldura insuportabilă. Planul era simplu: beau un ceai verde cu gheață și ascult jazz.  Din păcate, scenariul meu s-a dus de râpă, o dată cu sosirea unui cuplu. Ea, cam 22-23 de ani, el în jur de 30.  Din modul în care și-a trântit poșeta pe masă, am intuit furtuna ce se apropia, dar am sperat că mă înșel. Cheile lui, urmând o traiectorie similară, mi-au risipit însă iluziile.

-Să-mi spui imediat de unde o cunoști! Și nu mă lua cu vrăjeli ieftine, că știi că nu țin la mine! Cine e fufa? a răsunat vocea ei ascuțită, acoperind bietele acorduri de jazz cu care mă delectasem până atunci.
El, exasperat probabil: De câte ori vrei să-ți repet că este o amică mai veche? Ești bătută în cap, sau ce?
-Tu să nu mă faci pe mine bătută în cap, că nu-s nevastă-ta, auzi?
-Păi nici nu te-aș lua, stai liniștită. La cât de isterică ești, aș lua-o razna și eu într-o lună!
-Deci așaaaa? Bine că aseară, când dădeai ochii peste cap de plăcere, nu mai eram isterică. Și oricum, nu mai devia discuția!  Că nu sunt proastă. Mie să-mi spui de unde până unde te pupă pe tine aia, așa, cu nesimțire, de față cu mine!
-Nu, că tu ești chiar dusă, femeie! Jur! Și încetează să mai urli, că se uită toată lumea la tine. Nu vezi că te faci de râs?
-Și de aia nu mai pot eu! (aruncând o privire sfidătoare și belicoasă în jur) Cui nu-i convine, să nu asculte! a răsunat verdictul implacabil.

Eu, îngropată cu nasul în cartea de Psihologie Socială (pe care o scosesem strategic din geantă, între timp), i-am evitat privirea. Am realizat, resemnată, că scena era de abia la început. Am preferat căștile, într-o ultimă tentativă de a-mi bea ceaiul relaxată. Restul, a fost ca un film mut. Fețe schimonosite. O ploaie de lovituri de pumni mici, în pieptul lui, lucrat la sală. Lacrimi de nervi. Un pahar spart din greșeală.  Și mai multe lacrimi. Cu efect! O îmbrățișare și un sărut de filme pentru adulți. Nota de plată. Și liniște…

Privind, în sfârșit, cu atenție paginile din mână, care fuseseră mai mult pe post de scut, am început să râd. Pură coincidență, cursul era deschis la o tipologie a stilurilor de dragoste, propusă de S. Hendrick  în 1993:
EROS (dragostea pasională) – Implică o atracție fizică intensă față de partener și trăirea unor emoții puternice, în compania acestuia.
STORGE (dragostea prietenească) – Relația se dezvoltă progresiv, întemeiată pe afecțiune, dar lipsesc emoțiile copleșitoare.
LUDUS (dragostea ca joacă) – Lipsește angajamentul emoțional, existând predispoziția de a întreține simultan relații cu mai mulți parteneri.
MANIA (dragostea posesivă) – Se întemeiază pe teama continuă și obsesivă de a-și pierde partenerul, suferind de gelozie.
PRAGMA (dragostea practică) – Este dragostea „logică”, în care persoana caută acel partener care reunește criteriile pragmatice de deziderabilitate socială.
AGAPE (dragostea altruistă) – Implică generozitate, dorința de a oferi mereu mai mult decât primești.

Amuzată, m-am gândit cât de ușor se încadrau cei doi în tipologie… Citesc mai departe „bărbații sunt implicați, într-o măsură mai mare decât femeile, în dragostea pasională și în dragostea ca joacă, pe când la capitolul dragoste prietenească, rațională sau posesivă, femeile se regăsesc mai des; mai mult, femeile manifestă o agresivitate verbală și chiar fizică mai mare decât bărbații, în cadrul cuplurilor articulate pe baza dragostei posesive.” 😆

Se pare că nu am fost chiar în momentul și la locul nepotrivit… Uneori, o simplă ieșire la terasă este utilă, pe post de studiu observațional!

P.S. Cum vi se pare teoria lui Hendrick? Apropiată sau nu de realitate? Și, mai ales, voi cum iubiți? 🙂

 
3 comentarii

Scris de pe 9 Iunie 2011 în Disectii terapeutice

 

Etichete: , , , , , , ,

Intrebari


M-ai intrebat cine sunt
Si ti-am spus sa inchizi ochii ca sa ma vezi.
M-ai intrebat de unde vin
Si ti-am spus sa privesti de jur imprejur.
M-ai intrebat de ce ma aflu aici
Si ti-am spus sa te uiti in oglinda.
M-ai intrebat cat intentionez sa stau
Si ti-am spus sa spargi toate clepsidrele din lume.
M-ai intrebat cum te-am gasit
Si ti-am spus ca te pierdusem demult.
M-ai intrebat ce urmeaza
Si ti-am spus ca sfarsim prin a incepe.
 
3 comentarii

Scris de pe 11 Aprilie 2011 în Expresiile vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Orbire


Mi-ai spus odata ca nimeni nu ma poate iubi ca tine.

Nu puteam sa te cred pur si simplu,

Trebuia sa ma conving singura.

Mi-am lasat deci sufletul pe o margine de prapastie,

Asteptand sa vina o mana in care destinul era deja incrustat.

Am asteptat sa il poarte tacut departe de abis,

Departe de arsita, la umbra copacului vietii.

Acolo unde incepe si se termina totul. 

Am asteptat ani, secole, apoi milenii.

S-au apropiat multe maini pline de dorinta, pulsand de pasiune.

Dar niciuna nu purta pecetea „noastra”.

Mi-ai spus odata ca nimeni nu ma poate iubi ca tine.

E prea tarziu oare sa te cred acum?

 
2 comentarii

Scris de pe 28 Iunie 2010 în Autodisecție

 

Etichete: , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: