RSS

Arhive pe etichete: sah

De ce ar trebui sa invatam la scoala sah


Da, sunt sigura.

Sahul ar trebui sa fie materie obligatorie in toti cei 8 ani de scoala generala. Alaturi de sport, care ar trebui sa aiba cel putin 4 ore pe saptamana. Asa as revolutiona eu sistemul de invatamant.

Indiferent ce se intampla acasa la fiecare copil, cele 2 arme i-ar fi de mare folos. Daca mamica il indoapa cu dulciuri si il lasa sa stea ore in sir la calculator, dar afara nu il lasa, ca e tot mai periculos orasul, ei bine, macar la scoala sa isi alerge funduletul crud inca si neafectat de vergeturi si straturi de grasime.

Daca taticul nu are timp sa il oblige sa mai citeasca o carte, doua, multumit fiind ca e lasat in pace sa se uite la stirile de seara si eventual la meciurile de fotbal cu prietenii, macar la scoala sa il ajute cineva sa isi dezvolte gandirea, logica. O sa imi spuneti ca si jocurile pe calculator sunt benefice in privinta asta. Dar daca pui in balanta cate alte hibe aduc la pachet, spui mai bine nu.

Privitul unei table de sah nu afecteaza ochii la fel ca un monitor, de la masa de joc te poti ridica oricand, pentru ca piesele nu fug nicaieri, pe cand dependenta de un joc pe calculator te tintuieste ore in sir pe scaun, incovoiat.  In plus, o partida de sah te pregateste pentru viata extraordinar de bine. Intr-un ritm alert, intr-un mediu concurential prin excelenta cum este traiul zilnic de astazi, supravietuirea implica obligatoriu capacitatea de a gandi cu cateva miscari inainte ce se poate intampla, de a analiza si vizualiza mai multe solutii, din care sa o alegem ulterior pe cea mai buna.

Geometria si trigonometria sunt ele bune la ceva, dar sahul este mult mai distractiv, interesant si are avantajul de a fi considerat de copii un simplu joc.

Nu stiu de ce, dar as putea paria ca o promotie pe care s-ar experimenta acest sistem de invatamant, ar demonstra in viitor un grad de reusita in viata net superior celor actuale…

Si asta e doar o idee, dar sunt sigura ca daca facem un brainstorming, gasim exact solutia pentru o programa scolara adaptata stilului de guerrilla pe care volens-nolens copiii nostri il vor adapta cand devin adulti.

 
4 comentarii

Scris de pe 31 ianuarie 2010 în Critic, Disectii terapeutice

 

Etichete: , , , , , , ,